Hepatita B este o infecție a ficatului cauzată de virusul hepatitei B (VHB). Hepatita virală tip B constituie încă o problemă majoră de sănătate în întreaga lume.

Virusul hepatitei B poate provoca o infecție cronică și expune persoanele la un risc ridicat de deces din cauza cirozei și a cancerului hepatic. Virusul poate afecta persoane de toate vârstele. Odată infectate, unele persoane sunt purtătoare ale virusului toată viața.

Infecția cu hepatita B dobândită la vârstă adultă duce la hepatită cronică în mai puțin de 5% din cazuri, în timp ce infecția în copilărie și în primii ani de viață duce la hepatită cronică în aproximativ 95% din cazuri. Aceasta este baza pentru consolidarea și prioritizarea vaccinării sugarilor și a copiilor.

Hepatita B acută vs. cronică

Infecția cu hepatita B poate să fie de scurtă durată (acută), fie de lungă durată (cronică).

Infecția acută cu hepatita B durează mai puțin de șase luni. Sistemul imunitar poate elimina hepatita B acută din organism, ducând la o recuperare completă în doar câteva luni. Majoritatea persoanelor care fac hepatita B la vârsta adultă au o infecție acută, dar aceasta poate duce la o infecție cronică.

Infecția cronică cu hepatita B durează șase luni sau mai mult. Ea persistă deoarece sistemul imunitar nu poate lupta împotriva infecției. Aceasta poate dura toată viața, evoluând în boli grave, cum ar fi ciroza și cancerul hepatic.

Nou-născuții sau copiii mai mici de 5 ani sunt mai predispuși la riscul ca infecția să devină cronică. Aceasta poate trece neobservată timp de zeci de ani, până când va evolua într-o boală hepatice.

Este recunoscut faptul că 10% dintre adulții cu hepatita acută B și 90% din copiii infectați perinatal vor dezvolta forma cronica a infecției cu virusul hepatitic B.

Mod de transmitere

În zonele cu grad ridicat de endemie, hepatita B se transmite cel mai frecvent de la mamă la copil la naștere (transmitere perinatală) sau prin transmitere orizontală (expunere la sânge infectat), în special de la un copil infectat la un copil neinfectat în primii 5 ani de viață.

Hepatita B se transmite, de asemenea, prin înțepături cu ace, tatuaje, piercing-uri și expunerea la sânge și fluide corporale infectate, cum ar fi saliva și fluidele menstruale, vaginale și seminale.

Transmiterea virusului hepatic poate avea loc, de asemenea, prin reutilizarea acelor și seringilor contaminate sau a obiectelor ascuțite, fie în cadrul serviciilor de sănătate, fie în comunitate sau în rândul persoanelor care își injectează droguri.

Transmiterea pe cale sexuală este mai frecventă la persoanele nevaccinate și care au parteneri sexuali multipli.

Virusul hepatitei B poate supraviețui în afara organismului timp de cel puțin 7 zile. În acest timp, virusul poate provoca în continuare o infecție dacă pătrunde în organismul unei persoane care nu este protejată de vaccin.

Simptome

Perioada de incubație a virusului hepatitei B variază între 30 și 180 de zile. Virusul poate fi detectat între 30 și 60 de zile de la infectare și poate persista și evolua spre hepatita B cronică, în special atunci când este transmis în copilărie.

Majoritatea oamenilor nu prezintă niciun simptom atunci când sunt proaspăt infectați. Cu toate acestea, unele persoane au o boală acută cu simptome care durează câteva săptămâni, inclusiv îngălbenirea pielii și a ochilor (icter), urină închisă la culoare, oboseală extremă, greață, vărsături și dureri abdominale.

Persoanele cu hepatită acută pot dezvolta insuficiență hepatică acută, care poate duce la deces. Printre complicațiile pe termen lung ale infecțiilor cu VHB, un subgrup de persoane dezvoltă boli hepatice avansate, cum ar fi ciroza și carcinomul hepatocelular.

Diagnostic

Din motive clinice, nu este posibil să se facă diferența între hepatita B și hepatita cauzată de alți agenți virali, de aceea este esențială confirmarea de laborator a diagnosticului.

Sunt disponibile mai multe teste de sânge (excluzând testele de sânge de rutină) pentru diagnosticarea și monitorizarea persoanelor cu hepatită B. Acestea pot fi utilizate pentru a distinge infecțiile acute de cele cronice.

Pentru depistarea hepatitei B, medicul va impune următoarele teste:

• Testul AgHBs pentru antigenul de suprafață al virusului hepatic B care va atesta, în cazul în care este pozitiv, că pacientul este purtător și poate transmite virusul altor persoane.
• Testul pentru anticorpi anti Hbs care va atesta, în cazul unui rezultat pozitiv, ca pacientul are în organism anticorpi specifici împotriva virusului HVB. Acest aspect se traduce fie prin faptul că a existat în organism o infecție anterioară, fie sunt anticorpi apăruți în urma vaccinării. Dacă acest test este pozitiv înseamnă că persoana nu se poate infecta cu virusul hepatic B și nici nu poate infecta alte persoane.

OMS recomandă ca toate donațiile de sânge să fie testate pentru depistarea hepatitei B pentru a evita transmiterea accidentală.

Tratament

Nu există un tratament specific pentru hepatita acută B. Prin urmare, îngrijirea are ca scop menținerea confortului și a unui echilibru nutrițional adecvat, inclusiv înlocuirea lichidelor pierdute în urma vărsăturilor și a diarei. Cel mai important este evitarea medicamentelor inutile. Trebuie evitate paracetamolul și medicamentele împotriva vărsăturilor.

Este recomandă utilizarea tratamentelor orale pentru suprimarea virusului hepatitei B. Majoritatea persoanelor care încep tratamentul împotriva hepatitei B trebuie să îl continue pe viață. Tratamentul poate încetini progresia cirozei, poate reduce incidența cancerului hepatic și poate crește șansele de supraviețuire

Prevenție

În prezent, cea mai eficientă metodă de prevenție este prin vaccinarea împotriva virusului hepatic de tip B. Vaccinul anti-hepatic poate asigura o imunitate crescută în fața infecției, iar în unele cazuri oferă imunitate permanentă.

Doza de vaccin hepatitei B variază în funcție de producător, de vârsta celui vaccinat și de nevoile populației aflate în grupurile de risc. Vaccinul hepatitei B poate fi administrat simultan cu alte vaccinuri, condiția fiind ca locul de administrare să fie diferit.

Intervalul dintre prima și a doua doză este de minim patru săptămâni.

OMS recomandă ca toți sugarii să primească vaccinul împotriva hepatitei B cât mai curând posibil după naștere, de preferință în termen de 24 de ore, urmat de 2 sau 3 doze de vaccin împotriva hepatitei B la cel puțin 4 săptămâni distanță pentru a completa seria de vaccinare.

În plus față de vaccinarea sugarilor, OMS recomandă utilizarea profilaxiei antivirale pentru prevenirea transmiterii hepatitei B de la mamă la copil. Implementarea strategiilor de siguranță a sângelui și a practicilor sexuale sigure, inclusiv reducerea la minimum a numărului de parteneri și utilizarea măsurilor de protecție de barieră (prezervative), protejează, de asemenea, împotriva transmiterii.

Referințe
https://www.nfid.org/infectious-diseases/hepatitis/
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-b
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/hepatitis-b/symptoms-causes/syc-20366802
https://www.healthline.com/health/hepatitis-b
https://www.hpsc.ie/a-z/otherlanguages/hpscfactsheetsinromanian/Hep%20B%20Chronic-6PP%20Romanian-D2.pdf
http://www.cnscbt.ro/index.php/metodologii/hepatite-virale-b-si-c/1041-metodologia-de-supraveghere-a-hepatitelor-virale-tip-b-si-c-actualizare-4-ian-2019-pentru-anul-2019/file
https://www.catena.ro/hepatita-b-transmitere-simptome-tratament-si-preventie