Dezinfectanți profesionali produși in România. Cu responsabilitate!

Hepatita C: cauze, simptome, transmitere, tratament și prevenție

Hepatita C este o infecție a ficatului cauzată de virusul hepatitei C (VHC) care se poate transmite prin contact cu sângele unei persoane infectate. Pentru unele persoane, hepatita C este o boală de scurtă durată, dar 75-85% dintre persoanele care sunt infectate cu hepatita C vor avea o infecție cronică, pe termen lung.

Hepatita C cronică este o boală gravă care poate duce la probleme de sănătate pe termen lung și chiar la deces. Este posibil ca majoritatea persoanelor infectate să nu fie conștiente de infecția cu virusul hepatitei C, deoarece nu prezintă simptome din punct de vedere clinic. Nu a fost dezvoltat un vaccin pentru hepatita C, dar există un tratament eficient.

Cel mai bun mod de a preveni hepatita C este evitarea comportamentelor care pot răspândi boala, în special injectarea de droguri și folosirea în comun a acelor.

Cele mai multe cazuri se înregistrează în regiunea mediteraneeană de est. În Regiunea Asia de Sud-Est și în Regiunea Pacificului de Vest, se estimează că 10 milioane de persoane din fiecare regiune sunt infectate.

Conform raportului CNSCBT, în anul 2021 nu a fost înregistrat niciun caz de hepatită virală C pe teritoriul României.

Mod de transmitere

Virusul se transmite prin contactul cu sângele unei persoane infectate. Acest lucru se poate întâmpla ca urmare a:

  • transplanturilor de organe și transfuziilor de sânge, în special înainte de 1992
  • folosirii în comun a unor obiecte, cum ar fi aparatele de ras sau periuțele de dinți
  • folosirii în comun a acelor
  • nașterii (mama poate transmite virusul copilului)
  • contactului sexual, în cazul în care se face schimb de sânge
  • efectuării unui tatuaj sau a unui piercing cu echipament nesteril

Virusul poate fi contractat din nou chiar dacă anterior ați trecut prin boală.

Înainte de 1992, transfuziile de sânge erau considerate ca având un risc ridicat de transmitere a virusului hepatitei C. Datorită progreselor medicale în ceea ce privește depistarea virusului în sânge, șansele de a contracta virusul în urma unei transfuzii sunt scăzute.

Nu veți transmite hepatita C prin:

  • îmbrățișări, sărutări sau atingeri
  • alăptarea copilului
  • consumarea alimentelor sau a băuturilor după o persoană infectată
  • tuse și strănut

Simptome

Perioada de incubație pentru hepatita C variază între 2 săptămâni și 6 luni. După infecția inițială, aproximativ 80% dintre persoane nu prezintă niciun simptom.

Cei care sunt acut simptomatici pot prezenta febră, oboseală, scăderea poftei de mâncare, greață, vărsături, dureri abdominale, urină închisă la culoare, dureri articulare și icter (îngălbenirea pielii și a albului ochilor).

Diagnostic

Diagnosticarea hepatitei C se face baza unor analize de sânge pentru a depista virusul în organism. Există două teste pentru confirmarea virusului:

  • testul de identificare al anticorpilor din organism
  • testul PCR

Se recomandă și un test pentru detecția genotipului de virus hepatic C, pentru descoperirea tulpinii care a provocat infecția, astfel încât tratamentul să fie unul potrivit.

În cazul unei afecțiuni severe, medicul poate sugera efectuarea unei biopsii a ficatului pentru a determina gradului de afectare hepatică (fibroza și ciroza).

Tratament

Tratamentul constă în administrarea de medicamente antivirale, denumite antivirale cu acțiune directă, care ajută la eliminarea virusului din sânge.

Prevenție

În prezent nu există vaccin împotriva hepatitei C. Pentru evitarea infecției cu virusul hepatitei C, este recomandat să:

  • nu utilizați la comun ustensile pentru injectarea drogurilor sau medicamentelor (ace sau seringi)
  • nu utilizați la comun aparatul de ras, periuța de dinți sau obiectele personale care ar putea avea sânge pe ele.
  • utilizați prezervative în timpul contactului sexual
  • nu întrețineți relații sexuale în timpul sau imediat după ciclul menstrual
  • nu donați sânge, organe, țesuturi, lichid seminal dacă suspectați o posibilă infecție
  • protejați leziunile deschise ale pielii

Referințe
https://www.nfid.org/infectious-diseases/hepatitis/
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-c
https://www.healthline.com/health/hepatitis-c
https://www.cnscbt.ro/index.php/analiza-date-supraveghere/hepatita-virala-tip-b-si-c/3000-hepatita-virala-b-si-c-anul-2021-analiza/file
https://www.hpsc.ie/a-z/otherlanguages/hpscfactsheetsinromanian/hpsc_6pp%20HepC%20DL%20Romanian%20Web.pdf
https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/boli-infectioase/hepatita-c-afectiunea-care-se-transmite-prin-sange
https://doc.ro/hepatita-c/testele-de-laborator-in-hepatita-c
https://www.synevo.ro/hepatita-c-si-diagnosticul-de-laborator/
https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/hepatita-c-cauze-simptome-tratament

CURĂȚENIE PENTRU ÎNTREAGA CASĂ
La SUPER prețuri, în OFERTĂ limitată!
MORE for LESS
Tombola Klintensiv - Pentru comenzile peste 200 RON
Tombola Klintensiv
0
0
Cos Cumparaturi