Hepatita D, cunoscută și sub numele de virusul hepatitei delta, este o inflamație a ficatului cauzată de virusul hepatitei D (VHD). VHD este considerat un virus hibrid, deoarece utilizează antigenul de suprafață al hepatitei B (HBsAg) ca proteină de înveliș și, prin urmare, este capabil să infecteze doar pacienții care găzduiesc concomitent VHB.

Infecția cu hepatita D nu poate apărea în absența virusului hepatitei B. Co-infecția HDV-HBV este considerată cea mai severă formă de hepatită virală cronică din cauza evoluției mai rapide spre carcinom hepatocelular și a decesului.

Vaccinarea împotriva VHB previne coinfecția cu VHD și, prin urmare, extinderea programelor de imunizare prin schemele de vaccinare aprobate a dus la o scădere a incidenței hepatitei D în întreaga lume.

Mod de transmitere

Căile de transmitere a VHD, la fel ca și VHB, se fac prin pielea lezată sau prin contact cu sânge sau produse din sânge infectat. Transmiterea de la mamă la copil este posibilă, dar rară.

Purtătorii cronici de VHB sunt expuși riscului de infectare cu VHD. Persoanele care nu sunt imune la VHB (fie prin trecerea prin boală, fie prin imunizarea cu vaccinul împotriva hepatitei B) sunt expuse riscului de infectare cu VHB, ceea ce le expune riscului de infectare cu VHD.

Printre cei care sunt mai susceptibili de a avea o coinfecție cu VHB și VHD se numără persoanele indigene, persoanele care își injectează droguri și persoanele cu virusul hepatitei C sau cu infecție cu HIV. De asemenea, riscul de coinfecție pare să fie potențial mai mare în cazul persoanelor care primesc hemodializă, al bărbaților care întrețin relații sexuale cu alți bărbați, și al lucrătorilor sexuali.

Simptome

Hepatita D poate fi acută sau cronică. Hepatita D acută apare brusc și, de obicei, provoacă simptome mai severe. Aceasta poate dispărea de la sine.

Dacă infecția durează șase luni sau mai mult, afecțiunea este cunoscută sub numele de hepatita D cronică. Versiunea pe termen lung a infecției se dezvoltă treptat în timp. Virusul ar putea fi prezent în organism timp de câteva luni înainte de apariția simptomelor. Pe măsură ce hepatita cronică D progresează, cresc șansele de complicații. Multe persoane cu această afecțiune dezvoltă în cele din urmă ciroză sau cicatrizare severă a ficatului.

Simptomele apar de obicei la 3-7 săptămâni după infecția inițială și includ febră, oboseală, pierderea poftei de mâncare, greață, vărsături, urină închisă la culoare, icter și chiar hepatită fulminantă.

Cu toate acestea, recuperarea este de obicei completă, dezvoltarea hepatitei fulminante este puțin frecventă, iar hepatita cronică D este rară.

În cadrul unei suprainfecții, VHD poate infecta o persoană deja infectată cronic cu VHB. Suprainfecția HDV accelerează evoluția spre o formă mai severă, indiferent de vârstă.

Suprainfecția cu HDV accelerează evoluția spre ciroză cu aproape un deceniu mai devreme decât la persoanele monoinfectate cu VHB. Pacienții cu ciroză indusă de HDV prezintă un risc crescut de carcinom hepatocelular (HCC); cu toate acestea, mecanismul prin care HDV determină o hepatită mai severă și o progresie mai rapidă a fibrozei decât VHB singur rămâne neclar.

Diagnostic

Infecția cu HDV este diagnosticată prin detectarea unui nivel ridicat de imunoglobulină G (IgG) și imunoglobulină M (IgM) anti-HDV și confirmată prin detectarea ARN HDV în ser.

Tratament

Interferonul pegylat alfa este tratamentul recomandat pentru infecția cu virusul hepatitei D. Tratamentul trebuie să dureze cel puțin 48 de săptămâni, indiferent de răspunsul organismului. Virusul tinde să prezinte o rată scăzută de răspuns la tratament; cu toate acestea, tratamentul este asociat cu o probabilitate mai mică de progresie a bolii.

Acest tratament este asociat cu efecte secundare semnificative și nu trebuie administrat pacienților cu ciroză, afecțiuni psihiatrice active sau boli autoimune.

În cazul cirozei sau al unui alt tip de afectare hepatică, este posibil să aveți nevoie de un transplant de ficat care presupune îndepărtarea ficatului afectat și înlocuirea acestuia cu un ficat sănătos de la un donator.

Prevenție

Deși nu există un vaccin disponibil pentru hepatita D, vaccinarea împotriva hepatitei B poate proteja persoanele de o eventuală infecție cu HDV.

Puteți lua următoarele măsuri preventive pentru a reduce riscul de hepatită B, implicit D:

• utilizarea prezervativelor în timpul actului sexul
• evitarea drogurilor recreaționale care pot fi injectate, cum ar fi heroina sau cocaina
• utilizarea acelor și seringilor sterile de fiecare dată când sunt administrate medicamente
• evitați tatuarea în locații care prezintă condiții igienico-sanitare precare

Referințe
https://www.nfid.org/infectious-diseases/hepatitis/
https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-d
https://www.cdc.gov/hepatitis/hdv/hdvfaq.htm#section5
https://www.healthline.com/health/delta-agent-hepatitis-d
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470436/
https://www.webmd.com/hepatitis/hepatitis-d-overview