Hepatita E: cauze, simptome, transmitere, tratament și prevenție

Hepatita E este o inflamație a ficatului cauzată de virusul hepatitei E (HEV). Acest virus are cel puțin 4 tipuri diferite: genotipurile 1, 2, 3 și 4. Genotipurile 1 și 2 au fost descoperite numai la om. Genotipurile 3 și 4 circulă la mai multe animale, inclusiv la porci, mistreți și căprioare, fără a provoca nicio boală, dar ocazional infectează și oamenii.

Virusul se transmite în principal prin intermediul apei potabile contaminate. Infecția este, de obicei, autolimitată și dispare în 2-6 săptămâni. În unele cazuri, aceasta poate evolua într-o boală gravă cunoscută sub numele de hepatită fulminantă (insuficiență hepatică acută), care poate fi fatală.

Mod de transmitere

Infecția cu hepatita E este răspândită în întreaga lume și este frecventă în țările slab dezvoltate, cu acces limitat la apă, canalizare, igienă și servicii de sănătate esențiale. În aceste zone, boala apare atât sub formă de focare, cât și sub formă de cazuri sporadice. Focarele urmează, de obicei, după perioade de contaminare fecală a rezervelor de apă potabilă.

Focarele apar și în zone de conflict, cum ar fi în țările aflate în război sau în taberele de refugiați, unde salubrizarea și aprovizionarea cu apă potabilă sunt greu de menținut. Cazurile din aceste zone sunt cauzate în cea mai mare parte de infecția cu virusul de genotip 1 și mult mai rar de virusul de genotip 2.

În zonele dezvoltate, infecția cu hepatita E este puțin frecventă, existând doar cazuri sporadice ocazionale. Cele mai multe dintre aceste cazuri sunt cauzate de virusul de genotip 3 și sunt declanșate de infecția cu virusul provenit de la animale, de obicei prin ingerarea de carne de animale insuficient gătită (inclusiv ficat de animale, în special de porc). Aceste cazuri nu sunt legate de contaminarea apei sau a altor alimente.

Simptome

Perioada de incubație în urma expunerii la VHE variază între 2 și 10 săptămâni. Persoanele infectate excretă virusul începând cu câteva zile înainte și până la 3-4 săptămâni de la debutul bolii.

În zonele epidemice, infecția simptomatică este mai frecventă la adulții tineri cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani. În aceste zone, deși infecția apare și la copii, aceasta rămâne adesea nediagnosticată, deoarece aceștia nu prezintă niciun simptom sau au doar o formă ușoară, fără icter.

Semnele și simptomele tipice ale hepatitei includ:

febră ușoară, apetit redus (anorexie), greață și vărsături care durează câteva zile
dureri abdominale, mâncărimi , erupții cutanate sau dureri articulare
icter și urină închisă la culoare
ficat ușor mărit și sensibil (hepatomegalie)

Aceste simptome sunt adesea imposibil de distins de cele experimentate în timpul altor boli hepatice și durează de obicei 1-6 săptămâni.

În cazuri rare, hepatita acută E poate fi severă și poate duce la hepatită fulminantă (insuficiență hepatică acută). Acești pacienți sunt expuși riscului de deces. Femeile însărcinate cu hepatită E, în special cele aflate în al doilea sau al treilea trimestru, prezintă un risc crescut de insuficiență hepatică acută, avort sau deces. Până la 20-25% dintre femeile însărcinate pot muri dacă fac hepatita E în al treilea trimestru.

Au fost raportate cazuri de infecție cronică cu hepatita E la persoanele imunodeprimate, în special la persoanele care au primit un transplant de organe și care iau medicamente imunosupresoare, cu infecție cu VHE de genotip 3 sau 4.

Diagnostic

Cazurile de hepatită E nu se disting din punct de vedere clinic de alte tipuri de hepatită virală acută. Cu toate acestea, diagnosticul poate fi adesea puternic suspectat în contexte epidemiologice adecvate, de exemplu, atunci când mai multe cazuri apar în localități din zone cunoscute ca fiind endemice, unde există riscul de contaminare a apei.

Diagnosticul definitiv al infecției cu hepatita E se bazează, de obicei, pe detectarea anticorpilor specifici anti-HEV din imunoglobulina M (IgM) împotriva virusului în sângele unei persoane. Sunt disponibile și teste rapide.

Testele suplimentare includ reacția în lanț a polimerazei cu transcriptază inversă (RT-PCR) pentru a detecta ARN-ul virusului hepatitei E în sânge și în fecale.

Tratament

Nu există un tratament specific capabil să modifice evoluția hepatitei acute E. Deoarece boala este de obicei autolimitată, în general nu este necesară spitalizarea. Este indicată evitarea medicamentelor inutile, care nu au fost prescrise de medic. Paracetamolul și medicamentele împotriva vărsăturilor trebuie folosite cu moderație sau evitate.

Spitalizarea este necesară pentru persoanele cu hepatită fulminantă și trebuie luată în considerare și în cazul femeilor însărcinate simptomatice.

Persoanele imunodeprimate cu hepatită cronică E beneficiază de un tratament specific folosind ribavirina, un medicament antiviral. În unele situații specifice, interferonul a fost, de asemenea, utilizat cu succes.