Organizația Mondiala a Sănătății (OMS) a declarat pe 14 august 2024 că infecția cu virusul variolei maimuței constituie o urgență de sănătate publică de importanță internațională, pe fondul creșterii rapide a infectărilor în Africa Centrală și de Est și a riscului mare de răspândire globală. Incidența cazurilor confirmate este cu 160% mai mare decât anul trecut și cu o rată de mortalitate mai ridicată cu 19%. (The Johns Hopkins University, 2024) Se pare că varianta nouă care circulă în această perioadă este considerata a fi foarte contagioasa și agresivă.

Prima țară europeană care a confirmat un caz de infectare cu acest virus a fost Suedia (15 august 2024), persoana fiind infectată cu subclada Ib în urma unei călătorii în Africa într-o zonă cu multe cazuri de mpox. În 2022, s-au înregistrat câteva cazuri de variola maimuței (mpox) în România, dar au fost forme ușoare.

Ce este variola maimuței (monkeypox – mpox)?

Mpox (cunoscută anterior ca variola maimuței) este o boală cauzată de infectarea cu virusul variolei maimuței (MPXV), un virus încapsulat care aparține genului Orthopoxvirus din familia Poxviridae. Acest gen include și virusul vaccinia, virusul variolei bovine, al variolei și alte câteva poxvirusuri animale patogene (International Committee on Taxonomy of Viruses, 2009).

Există două tulpini/clade genetic distincte ale virusului: clada I (numită anterior Clada Bazinului Congo – Africa Centrală), cu subcladele Ia și Ib și clada II (numită anterior Clada Africii de Vest), cu subcladele IIa și IIb (Likos, et al., 2005) (Team, 2022). Clada I a fost asociată cu simptome mai severe și o mortalitate mai mare – 3,6% față de 0,2% în cazul cladei 2, care a fost cea care a determinat epidemia globală din 2022, originară din Africa de Vest. (McCollum & Damon, 2013)

Poxvirusurile au o stabilitate de lungă durată în mediu (prezintă toleranță mai mare la uscare, temperatură și pH) (Essbauer, Meyer, Porsch-Ozcürümez, & Pfeffer, 2007), iar MPXV poate fi detectat pe suprafețele din gospodărie chiar și după 15 zile de la contaminarea acestora (Morgan, et al., 2022). Cu toate astea, este sensibil la dezinfectanții obișnuiți, dar mai puțin sensibil la cei organici.

Virusul care provoacă mpox a fost descoperit în Danemarca, în 1958, în urma apariției în câteva colonii de maimuțe folosite pentru cercetare a două focare ale unei boli asemănătoare variolei, de aici și numele inițial „variola maimuței”. Însă nu se cunoaște exact sursa, aceasta putând fi reprezentată și de rozătoare africane, infectând totodată și oamenii.

Primul caz uman de mpox a fost înregistrat în 1970, în actuala Republică Democrată Congo, la nouă luni după eradicarea variolei în acea țară (Giulio & Eckburg, 2004). În 2022 s-a răspândit în întreaga lume, de obicei până atunci existând cazuri izolate care erau legate de călătoriile în regiunile endemice și importurile de animale din aceste zone (WHO, 2024). În același an, OMS a redenumit boala mpox pentru a urma indicațiile moderne pentru denumirile bolilor. Acestea recomandă ca “numele bolilor să evite ofensarea grupurilor culturale, sociale, naționale, regionale, profesionale sau etnice și să minimizeze efectele negative inutile asupra comerțului, călătoriilor, turismului sau bunăstării animalelor”. Cu toate astea, virusul își păstrează denumirea. (***, About Mpox, 2024)

Cum se transmite?

MPXV este transmis prin contact fizic apropiat prelungit cu un om sau animal infectat (chiar și prin zgârietură, mușcătură sau consumul cărnii) sau prin contact cu materiale contaminate. Virusul pătrunde în organism prin pielea lezată sau prin mucoase, astfel: (***, Mpox – How It Spreads, 2024)

• Contact direct cu erupțiile cutanate sau cruste de la o persoană infectată
• Contact direct față în față, cu saliva, picături respiratorii, fluide corporale sau leziuni din jurul anusului, rectului sau vaginului
• Contact intim (act sexual, atingeria zonelor genitale, îmbrățișare, masaj, sărut): nu este coinsiderată însă o boală cu transmitere sexuală
• Atingerea obiectelor și materialelor textile (lenjerie de pat, prosoape etc) contaminate și nedezinfectate
• În timpul nașterii și imediat după (Mbala, et al., 2017)
• Infecții nosocomiale (Likos, et al., 2005)

Dovezile indică faptul că persoanele infectate pot transmite virusul cu până la patru zile înainte de apariția simptomelor (Brosius, et al., 2022). Un studiu din Marea Britanie a demonstrat că 53% din transmitere a avut loc în perioada pre-simptomatică (Ward, Christie, Paton, Cumming, & Overton, 2022).

Perioada infecțioasă se încheie când toate leziunile cutanate dezvoltă o crustă și are loc reepitelizarea (Mitjà, et al., 2023).

În urma unor studii, s-a constatat că procentul de probe pozitive a scăzut substanțial într-o perioadă de trei săptămâni până la 40 de zile de la debutul simptomelor (Palich, et al., 2023) (Suñer, et al., 2023). Persoanele cu infecție severă HIV au o perioadă mai extinsă de boală. (O, et al., 2023)

Au fost cazuri când între 1,3% și 6,5% dintre persoanele infectate nu au prezentat niciodată simptome (Agustí, et al., 2023). Perioada de incubație este de obicei cuprinsă între 6 și 13 zile, dar poate varia de la 5 la 21 de zile.

Care persoane sunt mai expuse infectării?

Oricine are un contact apropiat prelungit cu o persoană infectată este expus riscului de a se infecta, dar există anumite categorii de persoane care sunt mai susceptibile de a se îmbolnăvi: persoanele care locuiesc cu o persoană infectată, personalul medico-sanitar care poate intra în contact cu pacienți infectați, persoanele care oferă prestații sexuale și bărbații care întrețin relații sexuale cu alți bărbați. (WHO, 2024)

Care sunt semnele și simptomele?

Durata semnelor și simptomelor este estimată între 2 până la 4 săptămâni.

Boala debutează cu simptome nespecifice precum: febră, frisoane, dureri de cap, de spate (lombalgii) și musculare (mialgii), astenie, letargie. Adenopatia (creșterea și umflarea ganglionilor limfatici) este un simptom caracteristic al acestei infecții care o diferențiază de altele ce prezintă simptome asemănătoare și apare la până la 90% dintre pacienți.  (Petersen, et al., 2019)

După 1 până la 3-5 zile de la debutul febrei, apar erupții cutanate de diferite dimensiuni, mai întâi pe față, mâini (inclusiv pe palme) sau picioare (inclusiv pe tălpi) și apoi pe restul corpului. În cazul epidemiei din 2022, de obicei erupția a început în zona genitală, gură sau gât (Tosh, 2024). Erupția trece prin mai multe etape de evoluție: macule (leziuni cu o bază plată: durează 1-2 zile), papule (leziuni ferme, ușor ridicate: durează 1-2 zile), vezicule (leziuni pline cu lichid: durează 1-2 zile) și pustule (leziuni pline cu lichid gălbui: durează 5-7 zile). Ulterior, apar crustele, care se usucă și cad pe o perioadă de 7 până la 14 zile. Numărul lor variază de la câteva, la sute sau mai mult, iar în cazuri  mai grave, se pot uni până când zone mari de piele se desprind. (Petersen, et al., 2019)

 În unele cazuri pot fi observate inflamația corneei, mucoasei conjunctivale, faringiene și genitale, durere și dificultăți la urinare sau înghițire (WHO, 2024).

Mortalitatea este mai mare în rândul copiilor și adulților tineri, iar evoluția este mai severă la persoanele imunodeprimate.

Când mergem la medic?

Trebuie să luați legătura cu medicul de familie dacă vă simțiți rău și:

• aveți febră, dureri sau ganglionii limfatici umflați
• aveți o nouă erupție sau răni
• ați fost în contact strâns cu o persoană infectată

Contactați serviciul de urgență dacă apar (***, Mpox, 2023):

• difficultăți de respirație
• dureri toracice noi sau care se agravează
• dificultatea de a vorbi sau de a vă mișca
• confuzie
• gât rigid
• convulsii
• pierderea cunoștinței

Cum poate fi diagnosticată?

Identificarea mpox poate fi dificilă ținând cont că și alte infecții au simptome asemănătoare: varicela, rujeola, infecții bacteriene ale pielii, scabie, alergii cauzate de medicație sau boli cu transmitere sexuală (herpes, sifilis). Un pacient poate fi infectat în același timp cu mai mulți agenți patogeni (de exemplu: mpox și varicelă), de accea, testarea este esențială pentru un diagnostic precoce și tratament corect. (WHO, 2024). De obicei, ganglionii limfatici umflați indică faptul că vorbim despre mpox, dar un test de laborator va demonstra acest lucru.

Cel mai potrivit este PCR (detectarea ADN-ului viral prin reacția în lanț a polimerazei). Probele sunt prelevate direct din leziunile cutanate (piele, fluide sau cruste) prin tamponare viguroasă. În absența acestora, prelevarea se poate face prin tamponări ale gâtului sau anusului. (WHO, 2024).

Testarea sângelui nu este recomandată deoarece nu face o distincție între ortopoxvirusuri.

De asemenea, se recomandă testări adiționale pentru HIV, virusul varicelor-zosterian, herpes. (WHO, 2024).

Care sunt complicațiile?

Persoanele care prezintă un risc mai mare de a dezvolta complicații sunt:

• Cele imunodeprimate
• Cele cu antecedente de eczeme
• Femeile însărcinate
• Copiii mai mici de un an

Posibilele complicații ce pot să apară sunt infecții secundare ale pielii (ce duc la abcese sau leziuni), sângelui (sepsis) sau corneei (cu pierderea vederii), inflamații ale creierului (encefalită), inimii (miocardită), rectului (proctită), organelor genitale (balanită), căilor urinare (uretrită), vărsături și diaree (cu deshidratare sau malnutriție severă), detresă respiratorie, bronho-pneumonie și în cazurile grave, chiar decesul. (WHO, 2024).

Rata mortalității a variat între 1% și 10% în focare, decesele survin în special în rândul copiilor și adulților tineri, cei imunodeprimați fiind expuși riscului de boală severă. (Petersen, et al., 2019)

Care este tratamentul?

Mpox este de obicei o boală autolimitată (se ameliorează fără tratament), dar cu toate astea medicul vă poate prescrie antitermice, antialgice, vitamine și unguente pentru ameliorarea anumitor simptome și prevenirea deshidratării (prin consumul de lichide). (***, Clinical Treatment, 2024)

În cazul formelor mai grave, pacienții vor fi internați și se va administra medicație antivirală, iar dacă apar infecții bacteriene secundare, va fi nevoie de administrarea anumitor antibiotice.

Cum prevenim îmbolnăvirea?

Vaccinarea anterioară împotriva variolei conferă o anumită protecție încrucișată împotriva variolei maimuței, cu simptome mai ușoare, dar acest lucru este valabil pentru persoanele care au primit acest vaccin înainte de 1980, când variola a fost eradicată și vaccinarea în masă oprită.

Unul dintre vaccinurile aprobate în Europa pentru prevenirea atât a variolei, cât și a mpox, este JYNNEOS®, vaccin de generația a treia, ce poate fi utilizat din 2019. Acesta, cunoscut și ca Imvamune® sau Imvanex® la nivel internațional, a fost aprobat în august 2022 de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) pentru a fi utilizat împotriva mpox intradermic (necesită o doza mai mică de vaccin – 0,1 ml) la persoanele de peste 18 ani și subcutanat (0,5 ml) la cele sub 18 ani. (***, JYNNEOS—Frequently Asked Questions )

Vaccinurile pentru variolă și mpox pot fi utilizate în două situații: pre-expunere pentru a preveni infecțiile sau post-expunere pentru a ameliora boala. Vaccinarea pre-expunere are rolul de a-i proteja pe cei cu cel mai mare risc de infectare. Vaccinarea post-expunere se administrează în mod ideal în 4 zile de la expunere pentru a preveni infecția, dar poate fi utilizată până în 14 zile după expunere pentru a scădea severitatea bolii (Poland, Kennedy, & Tosh, 2022). În cazul ambelor tipuri de vaccinări, cea mai mare protecție este conferită de un vaccin de generația a doua sau a treia.

Conform experților în sănătate, niciunul dintre vaccinurile aprobate nu este recomandat a fi administrat în masă, ci doar dacă se consideră necesar în urma unei evaluări medicale corecte.

Cele mai la îndemână metode de prevenție rămân respectarea normelor generale de igienă și evitarea contactului cu persoane sau animale contaminate:

• După utilizarea toaletei, înainte de masă și după contactul cu alte persoane sau suprafețe ori textile posibil contaminate, este recomandat ca mâinile să fie spălate cu apă și săpun și să fie utilizat un dezinfectant pentru mâini, cel pe bază de alcool fiind o alegere potrivită;
• Dezinfectați suprafețele posibil contaminate;
• Evitați călătoriile în zonele endemice;
• În cazul în care o persoană este suspectă de infectare cu virusul variolei maimuței, trebuie să fie izolată. Dacă este necesară prezența altei persoane în preajma pacientului, se recomandă acoperirea leziunilor acestuia, purtarea măștii și a mănușilor, iar la final dezinfectarea corectă. (***, Isolation & Infection Control at Home, 2022)

Identificarea timpuriei a cazurilor de mpox printr-o diagnosticare corectă, izolarea persoanelor infectate, începerea tratamentului, identificarea și monitorizarea atentă a contacților sunt metodele eficiente prin care răspândirea bolii poate fi controlată.

Notă: Informațiile din acest articol au scop informativ. Dacă prezentați simptome specifice bolii, contactați medicul de familie pentru a primi recomandările necesare.

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie

***. Retrieved from chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://www.nj.gov/health/monkeypox/documents/Vaccination/jynneos_faq.pdf

***. (2022). Retrieved from https://www.cdc.gov/poxvirus/mpox/clinicians/infection-control-home.html#hand-hygiene

***. (2023). Retrieved from https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22371-monkeypox#overview

***. (2024). Retrieved from https://www.cdc.gov/poxvirus/mpox/about/index.html

***. (2024). Retrieved from https://www.cdc.gov/poxvirus/mpox/if-sick/transmission.html

Agustí, C., Martínez-Riveros, H., Hernández-Rodríguez, À., Casañ, C., Díaa, Y., Alonso, L., & al, e. (2023).

Brosius, I., Dijck, C. V., Coppens, J., Vandenhove, L., Bangwen, E., Vanroye, F., . . . Griensven, J. v. (2022). Pre- and asymptomatic viral shedding in high-risk contacts of monkeypox cases: a prospective cohort study.

Essbauer, S., Meyer, H., Porsch-Ozcürümez, M., & Pfeffer, M. (2007). Long-lasting stability of vaccinia virus (orthopoxvirus) in food and environmental samples. Zoonoses Public Health, 1863-2378.

Giulio, D. B., & Eckburg, P. B. (2004). Human monkeypox: an emerging zoonosis. The Lancet: Infectious Diseases, 15-25.

International Committee on Taxonomy of Viruses. (2009). Retrieved from https://ictv.global/report_9th/dsDNA/poxviridae

Likos, A. M., Sammons, S. A., Olson, V. A., Frace, A. M., Li, Y., Olsen-Rasmussen, M., . . . Formenty, P. e. (2005). A tale of two clades: monkeypox viruses. The Journal of general virology, 86, 2661-2672.

Mbala, P. K., Huggins, J. W., Riu-Rovira, T., Ahuka, S. M., Mulembakani, P., Rimoin, A. W., . . . Muyembe, J.-J. T. (2017). Maternal and Fetal Outcomes Among Pregnant Women With Human Monkeypox Infection in the Democratic Republic of Congo. The Journal of Infectious diseases, 824-828.

McCollum, A. M., & Damon, I. K. (2013). Human Monkeypox. Clinical Infectious Diseases, 58, 260–267. Retrieved from https://academic.oup.com/cid/article/58/2/260/335791?login=false

Mitjà, O., Ogoina, D., Titanji, B. K., Galvan, C., Muyembe, J.-J., Marks, M., & Orkin, C. M. (2023). Monkeypox. Lancet (London, England), 60-74.

Morgan, C. N., Whitehill, F., Doty, J. B., Schulte, J., Matheny, A., Stringer, J., . . . McCollum, A. M. (2022). Environmental Persistence of Monkeypox Virus on Surfaces in Household of Person with Travel-Associated Infection, Dallas, Texas, USA, 2021. Emerging Infectious Diseases, 1982-1989.

O, M., A, A., M, M., JI, L. M., JC, R.-A., MS, T. S., & al., e. (2023). Mpox in people with advanced HIV infection: a global case series. Lancet (London, England), 939-949.

Palich, R., Burrel, S., Monsel, G., Nouchi, A., Bleibtreu, A., Seang, S., . . . al., e. (2023). Viral loads in clinical samples of men with monkeypox virus infection: a French case series. The Lancet. Infectious diseases, 74-80.

Petersen, E., Kantele, A., Koopmans, M., Asogun, D., Yinka-Ogunleye, A., Ihekweazu, C., & Zumla, A. (2019). Human Monkeypox: Epidemiologic and Clinical Characteristics, Diagnosis, and Prevention. Infectious Disease Clinics of North America, 1027-1043.

Poland, G. A., Kennedy, R. B., & Tosh, P. K. (2022). Prevention of monkeypox with vaccines: a rapid review. The Lancet Infectious Diseases, 349-358.

Suñer, C., Ubals, M., Tarín-Vicente, E. J., Mendoza, A., Alemany, A., Hernández-Rodríguez, Á., . . . al, e. (2023). Viral dynamics in patients with monkeypox infection: a prospective cohort study in Spain. The Lancet: Infectious diseases, 445-453.

Team, W. M. (2022). Retrieved from https://www.who.int/news/item/12-08-2022-monkeypox–experts-give-virus-variants-new-names

Tosh, P. K. (2024). Retrieved from https://www.mayoclinic.org/.

Ward, T., Christie, R., Paton, R. S., Cumming, F., & Overton, C. E. (2022). Transmission dynamics of monkeypox in the United Kingdom: contact tracing study. BMJ (Clinical research ed).

WHO. (2024). Retrieved from https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/mpox