Infecțiile nosocomiale, cunoscute și sub denumirea de infecții asociate asistenței medicale (IAAM), sunt infecții care apar în unitățile sanitare. Aceste infecții pot avea consecințe grave pentru pacienți, ducând la internări prelungite în spital, la creșterea costurilor privind asistența medicală și chiar la deces. Înțelegând această problemă critică putem lucra la crearea unor medii de asistență medicală mai sigure pentru toți.

În UE se estimează că anual peste 4 milioane de pacienți contractează o infecție nosocomială, dintre care aproximativ 37.000 mor în urma acesteia.

În România, infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM) reprezintă o problemă subestimată. Conform rapoartelor oficiale privind IAAM (comunicate de spitale) rata de prevalență este de doar 0,2-0,25%. Datele mai precise pentru România au fost identificate într-un studiu european din 2018 (cele mai recente date disponibile), care a relevat o prevalență de 2,6%, ceea ce ar însemna aproximativ 100.000 de cazuri înregistrate anual  pe plan național.

Într-un studiu realizat pe o perioadă de 2 ani (2017-2018) într-un județ cu aproximativ 580.000 de locuitori s-au analizat cazurile de IAAM din șapte spitale publice, în care au fost raportate 1.024 de astfel de cazuri. Conform rezultatelor, cele mai frecvente cazuri de IAAM au fost înregistrate în secția de terapie intensivă, reprezentând 48,4% din totalul cazurilor. De asemenea, cele mai frecvente tipuri de infecții asociate IAAM au fost Bronhopneumonia (25,3%), urmată de infecțiile cu Clostridium difficile (ICD) (23,3%).

Din cazurile raportate, aproximativ 25,3% au fost asociate cu decese, dintre care majoritatea (39,2%) au fost cauzate de infecții cu A. Baumannii, urmate de infecții cu P. Aeruginosa (32,2%). Printre cele cinci bacterii cel mai des întâlnite în cazurile de IAAM s-au numărat C. Difficile, A. Baumannii, K. Pneumoniae, P. Aeruginosa și S. Aureus.

În ceea ce privește cauzele infecțiilor specifice, cel mai frecvent etiologiei Bronhopneumoniei a fost asociată cu infecții cauzate de A. Baumannii (60,8%), urmată de infecții ale plăgilor chirurgicale cu S. Aureus (41,8%), E. Coli (29,2%) și K. Pneumoniae (28,9%). De asemenea, infecțiile nosocomiale asociate cu cateterul venos central au fost cauzate cel mai frecvent de K. Pneumoniae (28,3%) și S. Aureus (23,6%).

Ce sunt infecțiile nosocomiale?

Termenul acoperă o gamă largă de cazuri, de la prezența unor germeni observați în timpul prelevării de probe bacteriologice (simplă contaminare) până la afecțiuni infecțioase localizate (ex. infecții urinare sau pulmonare) sau, mai rar, la afecțiuni generalizate (septicemie). Sursa spitalicească a infecției nu este întotdeauna ușor de stabilit.

Infecțiile nosocomiale apar în unitățile de îngrijire medicală, cum ar fi spitalele, clinicile sau căminele de bătrâni. Aceste infecții pot fi declanșate de diverși agenți patogeni, inclusiv bacterii, virusuri și fungi. Ele pot afecta pacienții de toate vârstele, iar cele mai frecvent raportate tipuri de infecții asociate asistenței medicale sunt infecțiile tractului respirator, infecțiile de la locul intervenției chirurgicale, infecțiile tractului urinar, infecțiile din sânge și infecțiile gastro-intestinale.

Infecțiile nosocomiale reprezintă o preocupare majoră pentru sistemul medical, deoarece pot conduce la creșterea ratei de morbiditate și mortalitate, precum și la costuri suplimentare pentru îngrijirea medicală.

Prevalența și impactul infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare

Infecțiile nosocomiale reprezintă o problemă frecventă și gravă în unitățile sanitare, cu implicații semnificative atât pentru pacienți, cât și pentru furnizorii de servicii medicale. Aceste infecții pot duce la internări prelungite în spital, la costuri crescute pentru îngrijirea medicală a pacienților și chiar la decesul acestora. Infecțiile nosocomiale pot contribui la răspândirea bacteriilor rezistente la antibiotice, ceea ce face ca tratamentul să fie mai dificil sau ineficient.

Frecvența acestor infecții variază în funcție de tipul de îngrijire (mai mare în unitățile de terapie intensivă), de durata spitalizării (mai mare în unitățile care necesită o spitalizare de lungă durată și de reabilitare funcțională, din cauza prezenței sondelor urinare permanente, care favorizează infecțiile) și de vulnerabilitatea pacientului: boli acute grave, un organism slăbit, cancer, alcoolism cronic, imunosupresie generată de HIV, chimioterapie sau transplant de organe.

În perioada 2012-2017, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, s-a efectuat un studiu descriptiv longitudinal pe un grup de 982 de pacienți care au fost diagnosticați cu infecții nosocomiale. Rezultatele studiului au indicat o incidență globală a infecțiilor nosocomiale de 0,57%, calculată în raport cu un număr mediu anual de 28.685 de pacienți externați. În plus, s-au observat variații semnificative în rata de infecții în diferitele departamente de risc. Categoriile cele mai frecvente de infecții au fost legate de ventilația mecanică, plaga chirurgicală și cateterul venos central.

Este esențial ca unitățile sanitare să pună în aplicare măsuri eficiente de control al infecțiilor pentru a preveni apariția și transmiterea infecțiilor nosocomiale. Acestea includ igiena adecvată a mâinilor, utilizarea corespunzătoare a echipamentului de protecție și respectarea protocoalelor de sterilizare și dezinfecție. Prin prioritizarea prevenirii și controlului infecțiilor unitățile sanitare pot reduce frecvența infecțiilor nosocomiale și pot îmbunătăți rezultatele tratamentelor.

Tipuri comune de infecții nosocomiale și cauzele acestora

Germenii responsabili de o infecție nosocomială pot proveni din pacientul însuși (infecție endogenă), de la unul dintre rezervoarele sale naturale (intestine, piele etc.) sau pot veni din exterior (infecție exogenă sau încrucișată).

Există două categorii principale de bacterii în ceea ce privește potențialul lor de a cauza infecții, și anume bacterii comensale și bacterii patogene. Bacteriile comensale sunt prezente în mod normal în flora microbiană a organismului uman. De exemplu, stafilococii cutanați coagulazo-negativi pot determina infecții la nivelul cateterelor vasculare, iar Escherichia coli, care se găsește în intestine, este cel mai frecvent agent cauzator al infecțiilor urinare.

Pe de altă parte, bacteriile patogene sunt înzestrate cu o virulență mai mare și pot provoca infecții indiferent de starea imunitară a organismului. Printre acestea se numără:

• Bacilii anaerobi gram-pozitivi, cum ar fi Clostridium Perfringens, care poate cauza cangrenă.
• Bacteriile gram-pozitive, precum Staphylococcus Aureus, care colonizează pielea și nasul pacienților și personalului din spital și poate determina o gamă variată de infecții, inclusiv pulmonare, osoase, cardiace și sanguine; aceste bacterii sunt adesea rezistente la antibiotice. De asemenea, Streptococii beta-hemolitici de grup A sunt cunoscuți ca agenți patogeni ai organismului uman.
• Bacteriile gram-negative, cum ar fi Escherichia Coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter și Serratia marcescens, pot coloniza anumite situsuri (cum ar fi situsul de inserție al cateterelor sau sondelor urinare) atunci când sistemul imunitar al organismului este slăbit, ceea ce poate provoca infecții grave.

Pe lângă bacterii, virusurile reprezintă o altă categorie de agenți patogeni care pot cauza infecții:

• Virusurile Hepatitei B și C pot fi transmise prin transfuzii de sânge, dializă, injecții, endoscopie, tratamente stomatologice, etc.
• Virusuri precum Rotavirusul și Enterovirusurile sunt transmise pe cale fecal-orală, adesea prin intermediul mâinilor contaminate.
• Alte virusuri, cum ar fi Virusul Sincițial Respirator, Citomegalovirusul, HIV, Virusul Ebola, virusurile gripale și virusurile herpetice, pot cauza diverse infecții în funcție de tipul de virus și modul de transmitere.

Consecințele infecțiilor nosocomiale asupra pacienților și a unităților sanitare

Unii pacienți sunt mai susceptibili și mai predispuși la infecții nosocomiale: pacienții vârstnici și nou-născuții, pacienții imunocompromiși (care au boli sau tratamente care le afectează sistemul de apărare, cum ar fi chimioterapia), pacienții cu arsuri grave, pacienții diabetici, pacienții care urmează un tratament cu antibiotice (care poate dezechilibra flora bacteriană prezentă de obicei și poate selecta bacterii rezistente etc.). Procedurile invazive, cum ar fi introducerea de perfuzii sau de sonde urinare, ventilația artificială sau intervențiile chirurgicale, deși necesare pentru tratament, sunt, de asemenea, factori care favorizează infecțiile nosocomiale.

Aceste infecții pot fi dificil de tratat, deoarece sunt adesea cauzate de bacterii rezistente la antibiotice. Germenii cel mai frecvent implicați sunt bacteriile: Escherichia Coli (un germen care se găsește de obicei în tractul digestiv), Staphylococcus Aureus (un germen care se găsește de obicei pe piele și în nări) și Pseudomonas A eruginosa.

Pe lângă impactul asupra pacienților infecțiile nosocomiale reprezintă, de asemenea, o provocare pentru unitățile sanitare. Apariția acestor infecții poate duce la creșterea volumului de muncă pentru personalul medical, precum și la nevoia de resurse suplimentare pentru a controla și preveni răspândirea infecției. De asemenea, unitățile de asistență medicală se pot confrunta cu sancțiuni financiare sau cu prejudicii de reputație dacă nu reușesc să gestioneze și să prevină eficient aceste infecții.

În Europa, infecțiile nosocomiale acute provoacă costuri de peste 7 miliarde de euro anual. De exemplu, un studiu a arătat că în Germania IAAM pot genera costuri suplimentare cuprinse între 5.823 și 11.840 EUR pentru fiecare pacient infectat.

Pentru a atenua consecințele infecțiilor nosocomiale unitățile sanitare trebuie să acorde prioritate măsurilor de prevenire și control al infecțiilor. Acestea includ implementarea unor protocoale stricte de igienă a mâinilor, dezinfectarea corespunzătoare a echipamentelor și a suprafețelor și promovarea vaccinării în rândul personalului medical și al pacienților. Prin luarea unor măsuri proactive pentru a preveni aceste infecții, unitățile sanitare își pot proteja atât pacienții, cât și propriile operațiuni.

Strategii pentru prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.

Odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 1101 din 2016, care vizează aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare din România, rata de raportare a infecțiilor nosocomiale a crescut. Cu toate acestea rata de prevalență rămâne încă departe de media europeană de 7,5%.

În cadrul Ordinului nr. 1101/2016, infecțiile asociate asistenței medicale (IAAM) sunt definite ca fiind infecții contractate în unitățile sanitare (private sau de stat) cu paturi. Aceste infecții pot afecta fie pacienții, ca urmare a îngrijirii medicale primite, fie personalul sanitar, în urma activității lor profesionale.

Programele de supraveghere și de prevenire sunt eficiente și depind de o colaborare strânsă între diferiții actori implicați: specialiști în boli infecțioase, alți medici, asistenți medicali, farmaciști, ingineri medico-tehnici și administrație. Aceste programe fac obiectul unor recomandări naționale. Unele infecții fac obiectul unei raportări obligatorii, iar supravegherea lor este recomandată în cadrul unui demers de calitate și de îmbunătățire a practicilor.

Prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale este crucială pentru siguranța și bunăstarea pacienților și pentru buna funcționare a unităților sanitare. Iată câteva strategii care pot fi puse în aplicare

• Igiena strictă a mâinilor: Personalul medical trebuie să urmeze protocoale adecvate de igienă a mâinilor, inclusiv spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun sau utilizarea dezinfectanților pentru mâini pe bază de alcool. Acest lucru ajută la prevenirea răspândirii bacteriilor și a virusurilor.
• Dezinfectarea corespunzătoare: Echipamentele și suprafețele trebuie curățate și dezinfectate în mod regulat pentru a elimina orice sursă potențială de infecție. Aceasta include utilizarea dezinfectanților adecvați și respectarea procedurilor de curățare recomandate.
• Precauții de izolare: Pacienții cu infecții cunoscute sau suspectate trebuie plasați în izolare pentru a preveni răspândirea infecției la alți pacienți și la personalul medical. Aceasta poate implica utilizarea de camere private sau punerea în aplicare a unor măsuri specifice de control al infecțiilor.
• Vaccinarea: Personalul medical și pacienții ar trebui să fie încurajați să își finalizeze schema de vaccinare obligatorie pentru a se proteja împotriva infecțiilor comune. Acest lucru poate contribui la reducerea riscului de infecții nosocomiale și a consecințelor acestora.
• Educație și formare: Personalul medical ar trebui să beneficieze de educație și formare periodică privind măsurile de prevenire și control al infecțiilor. Acest lucru asigură faptul că aceștia sunt la curent cu cele mai recente tendințe de prevenție și cele mai bune practici și că le pot pune în aplicare în mod eficient.
• Supraveghere și monitorizare: Unitățile sanitare ar trebui să dispună de sisteme de monitorizare și urmărire a infecțiilor nosocomiale. Acest lucru permite detectarea timpurie a focarelor și punerea în aplicare a măsurilor de control adecvate.
• Administrarea antibioticelor: Utilizarea adecvată antibioticelor este esențială pentru a preveni dezvoltarea bacteriilor rezistente la antibiotice. Unitățile sanitare ar trebui să dispună de programe de administrare a antibioticelor pentru a promova utilizarea responsabilă a antibioticelor.
• Colaborare și comunicare: Comunicarea și colaborarea eficientă între personalul medical, pacienți și alte părți interesate sunt esențiale pentru prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale. Acest lucru presupune schimbul de informații, coordonarea eforturilor și implementarea unor practici coerente de control al infecțiilor.
• Controale de mediu: Unitățile sanitare ar trebui să dispună de sisteme de control al mediului și să reducă la minimum riscul de infecție. Acestea pot include o ventilație adecvată, filtrarea aerului și menținerea unui mediu curat și igienic.
• Îmbunătățirea continuă a calității actului medical: Evaluarea periodică a practicilor de prevenire și control al infecțiilor sunt importante pentru a identifica domeniile de îmbunătățire și pentru a implementa schimbările necesare. Acest lucru asigură faptul că unitățile de asistență medicală depun eforturi constante pentru a-și îmbunătăți măsurile de control al infecțiilor.