Compuși halogenați

Compușii cu iod sunt printre  cele  mai  utilizate antiseptice. Iodul a  fost  descoperit  din întâmplare în 1811 de către Bernard Courtois, un farmacist al armatei franceze.

Tincturile de iod au fost folosite mult timp ca antiseptice, pe când iodoformele au și proprietăți dezinfectante. Iodoforma este o combinație de iod și un agent de solubilizare (purtător). Complexul eliberează cantități mici de iod liber în soluție apoasă. Cea mai cunoscută și mai utilizată este iod-povidona, un compus al polivinilpirolidonei (povidonă, PVP) cu iod elementar. Acest produs, dar și alte iodoforme păstrează eficacitatea antimicrobiană a iodului, reducându-i  totodată potenţialul iritant.

Iod-povidona a fost descoperită în 1955 în Laboratoarele de Toxicologie Industrială din Philadelphia de H. A. Shelanski și M. V. Shelanski iar din 1956  a început să fie utilizată clinic, fiind condiționată sub diverse forme farmaceutice: soluție, spray, cremă, unguent etc. Concentrația variază între 9% și 12%. 

Studiile privind eficacitatea antimicrobiană in vitro a iodoformelor demonstrează că sunt bactericide (chiar  MRSA  – pe stafilococul auriu meticilino-rezistent), micobactericide și virucide, dar pot necesita timpi de contact prelungiți pentru a ucide anumite ciuperci și spori.

Se utilizează pentru  dezinfecția igienică și preoperatorie a mâinilor, dezinfecția tegumentelor înaintea unor  proceduri, asepsia rănilor, inclusiv arsuri tegumentare sau ca adjuvant în infecții cutanate. Pe lângă folosirea ca antiseptic, se pot dezinfecta sticlele de hemocultură și echipamentele medicale, cum ar fi rezervoarele de hidroterapie, termometrele și endoscoapele. Iodoformele formulate ca antiseptice conțin mai puțin iod liber decât cele formulate ca dezinfectanți. Iodul sau antisepticele pe bază de iod nu trebuie utilizate pe cateterele din silicon deoarece pot afecta negativ tubulatura de silicon.

Mod de acțiune: efectul antimicrobian al iod-povidonei se datorează iodului liber, care acţionează  asupra  grupărilor  -SH  sau  -OH  din structura  enzimelor  sau  proteinelor  microbiene, determinând distrugerea acestora.

Compuși cu clor

Hipocloritul de sodiu

În jurul anului 1785, francezul Berthollet a folosit hipocloritul de sodiu pentru a dezvolta agenți de albire lichizi. Produsul a primit numele „lichior de Javel”, dupa ce a fost introdus pe piață de Compania Javel. În Franța, hipocloritul de sodiu este încă cunoscut sub numele de „Eau de Javel”. În trecut era folosit pentru decolorarea bumbacului.

Hipocloriții, cei mai folosiți dintre dezinfectanții cu clor, sunt disponibili sub formă lichidă (de exemplu, hipocloritul de sodiu) sau solidă (de exemplu, hipocloritul de calciu). Au un spectru larg de activitate antimicrobiană, nu lasă reziduuri toxice, sunt neafectați de duritatea apei, sunt ieftini, prezintă acțiune rapidă și îndepărtează chiar și biofilmele de pe suprafețe.

Mod de acțiune: nu se cunoaște exact, dar e posibil ca oxidarea enzimelor sulfhidril și a aminoacizilor, clorurarea inelului aminoacizilor, pierderea conținutului intracelular, scăderea absorbției de nutrienți, inhibarea sintezei proteinelor, scăderea absorbției de oxigen, oxidarea componentelor respiratorii, scăderea producției de adenozin trifosfat, rupturi în ADN, scăderea sintezei ADN să fie cauzele inactivării microoganismelor.

Soluția de hipoclorit de sodiu este folosită și pentru dezinfecția suprafețelor dure, putând fi folosită inclusiv pentru dezinfectarea zonelor ce conțin sânge contaminat cu HIV sau HBV.

 Clorul activ eliberat din hipoclorit de sodiu a fost aprobat în Uniunea Europeană în 2017, ca agent biocid activ pentru tipurile de produse 1 (Igiena umană), 2 (Dezinfectanți și algicide care nu sunt destinate aplicării directe la oameni sau animale), 3 (Igiena veterinară), 4 (Produse alimentare și hrană pentru animale) și 5 (Apă potabilă). Produsele gata de utilizare conțin de obicei între 0,05%-5% hipoclorit de sodiu.

Este eficient pe: bacterii, micobacterii, levuri, fungi, virusuri, spori.

Acidul hipocloros

În organism, acidul hipocloros (HOCl) este produs de către neutrofile, ca răspuns la creșterea markerilor inflamatori și a stimulilor imunologici. Mieloperoxidaza (neutrofil-peroxidaza = verdoperoxidaza, datoritã culorii sale verzi) este o proteinã bazicã ce catalizeazã oxidarea substraturilor donoare de H⁺ sau de electroni, de cãtre H₂O₂. Alãturi de peroxidul de hidrogen (agent oxidant) şi de un halogen (Cl sau I) formeazã acidul hipocloros, un oxidant puternic.

Acidul hipocloros este obținut prin electroliza unei soluții apoase de clorură de sodiu, într-un reactor special proiectat. Procesul de obținere a acidului hipocloros fără clor elementar este datorat pH-ului neutru al procesului. Soluția de hipoclorit de sodiu prezintă un pH slab acid ce îi conferă un caracter de agent oxidant.

Produsul prezintă un profil de toxicitate scăzută fiind activ pe un spectru larg de agenți microbieni. Este eficient pe: bacterii, micobacterii, levuri, fungi, virusuri, spori.

Mod de acțiune: prin inhibarea sintezei adenozinei 5ʹ-trifosfat, a structurii și replicării acizilor nucleici, a sintezei proteinelor și a peretelui celular.

• Printre produsele din portofoliul Klintensiv care conțin compuși halogenați se regăsesc:
• Klintensiv PVP Iodine Soap
• Betaklin
• Fizzy Tablet
• Disinfectant&Odorizer Hospital Level
• Klintensiv Pure Hypochlourous 4Medical
• Klintensiv Pure Hypochlourous For Air
• Klintensiv Clor

Compuşi cuaternari de amoniu 

Compușii cuaternari de amoniu sunt substanțe chimice formate dintr-un atom central de azot la care sunt atașați patru radicali substituenți (R1-R4, alchil sau heterociclici cu lungimi diferite ale lanțului) și o halogenură, un sulfat sau alt radical similar. În funcție de structura grupărilor, compușii se împart în mai multe generații. Acest lucru ajută ca studiile de toxicitate să fie făcute pe câte un reprezentant din fiecare generație.

Primii compuși au fost dezvoltați în 1916 de Jacobs și Heidelberg iar pe măsură ce au fost dezvoltate noi generații, eficacitatea și toleranța la apă dură au crescut iar toxicitatea a scăzut. Au și putere de curățare, cu spumare redusă, funcționează eficient în prezența materiei organice (proteine, grăsimi, carbohidrați), fiind compatibili cu majoritatea suprafețelor.

Unii dintre cei mai utilizați sunt clorura de alchil dimetil benzil amoniu, clorura de alchil didecil dimetil amoniu și clorura de dialchil dimetil amoniu.

Clorura de benzalconiu (clorură de alchil dimetil benzil amoniu) aparține primei generații de compuși cuaternari în care gruparea alchil are diferite lungimi cu număr par de atomi de carbon. A fost primul produs introdus în practică în 1935, fiind folosit cu bune rezultate atât ca dezinfectant cât şi ca detergent.

Clorura de didecildimetilamoniu aparține generației a patra de compuși cuaternari, având o eficacitate biocidă mult îmbunătățită.

Sărurile cuaternare de amoniu prezintă eficacitate fungicidă, bactericidă și virucidă împotriva virusurilor lipofile (încapsulate), micobacteriostatică, nu sunt sporicide (inhibă doar creșterea sporilor) și, în general, nu au eficacitate tuberculocidă sau virucidă împotriva virusurilor hidrofile (neîncapsulate).

Sunt utilizați  de obicei pentru dezinfectarea suprafețelor dure, cum ar fi podele, mobilier și pereți, instrumente și echipamente medicale care intră în contact cu pielea (de exemplu, manșete pentru tensiunea arterială). Pot fi utilizați ca antiseptice și la dezinfecția igienică și chirurgicală a mâinilor.

Mod de acțiune: inactivează enzimele producătoare de energie, denaturează proteinele din compoziţia peretelui celular și alterează membrana celular. Mai pot denatura fosfolipidele din componenţa membranei citoplasmatice, cu apariţia unor disfuncţii majore în transportul membranar şi ieşirea din celulă a unor compuşi esenţiali şi a unor ioni (K⁺).

• Printre produsele din portofoliul Klintensiv care conțin săruri cuaternare de amoniu se regăsesc:
• Klintensiv șervețele dezinfectante mâini
• Klintensiv dezinfectant suprafețe
• Sterisol
• Șervețele umede dezinfectante
• Dezicon
• Deziamino
• Nozoklin RTU
• Nozoklin 4.5
• Peroklin
• Desogen aero
• Peroklin wipes
• Peroklin concentrat
• Detergent dezinfectant enzimatic concentrat

Concluzii

Bibliografie

1. https://www.cdc.gov/infectioncontrol/guidelines/disinfection/references.html
2. https://www.aefa.es/wp-content/uploads/2014/04/Antiseptics-and-Disinfectants_Activity-action-and-resistance.pdf
3. Antiseptic Stewardship. Biocide Resistance and Clinical Implications – Günter Kampf