Sari la conținut
Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h. Livrare gratuită la comenzile mai mari de 350 lei. | Livrare în maxim 24-48h.

Dezinfectanți profesionali produși în România. Cu responsabilitate!

Lideri în dezinfecția medicală!

Protocol de dezinfecție pentru cabinet stomatologic: suprafețe, instrumentar și unit dentar

de Cristina Chiță 13 Aug 2026
Protocol de dezinfecție pentru cabinet stomatologic: suprafețe, instrumentar și unit dentar

Cabinetul stomatologic este unul dintre cele mai solicitante medii din punct de vedere al controlului infecțiilor. Contactul direct cu sânge și salivă, aerosolii generați de turbină și de scaler-ul ultrasonic, dar și manipularea permanentă a instrumentarului invaziv reutilizabil transformă fiecare procedură într-un potențial vector de transmitere. Un protocol de dezinfecție clar, aplicat consecvent și documentat, este fundamentul care protejează deopotrivă pacienții și echipa medicală, în conformitate cu standardele europene și legislația națională.

Descoperă din rândurile de mai jos cum arată un protocol complet de igienizare a unui cabinet stomatologic!

Cadrul legal și standardele obligatorii pentru dezinfecția în cabinetul stomatologic

Orice protocol de dezinfecție trebuie construit pe fundamentul reglementărilor în vigoare. La nivel comunitar, referința principală este Regulamentul (UE) nr. 528/2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, completat de Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 414/2013 și de Regulamentul delegat (UE) nr. 492/2014 privind reînnoirea autorizațiilor.

La nivel național, cadrul este definit de o serie de acte normative pe care fiecare cabinet ar trebui să le cunoască:

  • Ordonanța de urgență nr. 41/2019 – aprobarea substanțelor active și autorizarea produselor biocide;
  • HG nr. 617/2014 și modificările ulterioare – cadrul instituțional pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 528/2012;
  • Registrul Național al Produselor Biocide – impune utilizarea exclusivă a produselor avizate;
  • Ordinul MS nr. 1761/2021 – norme tehnice privind curățenia, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare;
  • Ordinul MS nr. 119/2014 – norme generale de igienă pentru mediul de viață;
  • Ordinul MS nr. 1226/2012 – colectarea și eliminarea deșeurilor medicale.

Zonele de risc dintr-un cabinet stomatologic

Înainte de a stabili ce dezinfectanți folosești și cât de des, trebuie să clasifici zonele cabinetului în funcție de riscul de contaminare biologică. Această clasificare determină nivelul de curățare și dezinfecție necesar pentru fiecare suprafață.

  • Zone cu risc înalt: implicate direct în actul medical, cu potențial crescut de contaminare cu sânge, salivă sau alte fluide biologice. Necesită măsuri de curățare, dezinfecție și/sau sterilizare de nivel înalt.
  • Zone cu risc mediu: cu contact frecvent cu personalul și pacienții, dar fără contact direct cu fluide biologice. Necesită curățare și dezinfecție de nivel mediu.
  • Zone cu risc scăzut: fără contact direct cu pacientul sau cu material biologic. Necesită curățenie periodică și, după caz, dezinfecție de nivel scăzut.

Igiena mâinilor a cadrului medical

Niciun protocol de dezinfecție a suprafețelor sau a instrumentarului nu compensează o igienă deficitară a mâinilor. Există cinci proceduri distincte, alese în funcție de tipul intervenției:

  1. Spălare simplă cu apă și săpun;
  2. Dezinfecție igienică prin spălare cu săpun dezinfectant;
  3. Dezinfecție igienică prin frecare cu soluție hidroalcoolică;
  4. Dezinfecție chirurgicală prin spălare cu apă și săpun chirurgical, obligatorie înaintea procedurilor invazive (extracții, detartraj, implantologie);
  5. Dezinfecție chirurgicală prin frecare cu soluție hidroalcoolică.

Vezi gama întreagă de produse Klintensiv pentru dezinfectarea mâinilor!

Regulile de bază rămân neschimbate: purtarea inelelor, brățărilor, ceasurilor sau a altor bijuterii este interzisă, la fel ca unghiile lungi, lăcuite sau artificiale, care rețin microorganisme și împiedică o dezinfecție eficientă.

Protocolul de dezinfecție pentru suprafețe în cabinetul stomatologic

Suprafețele se curăță și se dezinfectează în funcție de nivelul de risc atribuit. Dezinfecția completează curățarea, nu o înlocuiește, și nu substituie niciodată sterilizarea. O suprafață murdară nu poate fi dezinfectată eficient, deoarece materialul organic protejează microorganismele și inactivează substanța activă.

Suprafețe cu risc înalt

Unitul dentar (scaunul pacientului, lampa de fotopolimerizare, consola și exteriorul furtunurilor de aspirare) necesită dezinfecție după fiecare pacient. Pentru aceste suprafețe se folosesc dezinfectanți precum Peroklin sau Dezinfectant suprafețe RTU.

Suprafețe cu risc mediu

Suprafețele de lucru, birourile și echipamentele cu contact frecvent (tastaturi, telefoane) necesită dezinfecție de nivel mediu cel de două ori pe zi și ori de câte ori este nevoie. Pentru acestea sunt potrivite produsele de nivel mediu: Klinosept, șervețelele Klinomed™ Wipes sau Deziamino.

Suprafețe cu risc scăzut

Pereții, tavanul, jaluzelele și aparatele de ventilație se curăță conform procedurii, ori de câte ori este necesar, cu dezinfecție de nivel scăzut după caz.

Metode de aplicare și reguli generale

Dezinfectanții pentru suprafețe se pot aplica prin pulverizare, ștergere cu lavetă sau nebulizare. Pentru dezinfecția suprafețelor camerelor pe cale aeriană – utilă periodic sau în situații cu risc epidemiologic deosebit – Desogen Aero asigură dezinfecția terminală a suprafețelor greu accesibile. Această procedură reprezintă o măsură suplimentară de siguranță și nu este necesară în rutina zilnică de la sfârșitul programului, unde aerisirea și dezinfecția manuală a suprafețelor sunt suficiente. Dezinfecția de nivel înalt se aplică în spații cu infecții asociate asistenței medicale, zone cu risc epidemiologic sau în blocul operator stomatologic.

Iată câteva reguli generale pentru orice cabinet:

  • se menține un grafic zilnic-orar pentru fiecare încăpere, indicând tipul operațiunii, ora, responsabilul, dezinfectantul utilizat, concentrația, data preparării și timpul de contact;
  • soluțiile dezinfectante se folosesc doar în perioada lor de stabilitate și eficiență;
  • este strict interzis amestecul diferitelor tipuri de dezinfectanți;
  • personalul respectă normele de protecție a muncii și poartă echipament de protecție corespunzător.

Zonele conexe: toalete, recepție, sală de așteptare

Toaletele și vestiarele se dotează cu săpun lichid, dezinfectant de mâini și prosoape de hârtie, iar curățarea și dezinfecția se fac cel puțin de două ori pe zi și ori de câte ori este necesar, cu atenție specială la suprafețele frecvent atinse: toaletă, robinete, mânere. Pentru grupurile sanitare, Fizzy Tablet (dezinfectant de nivel înalt pentru vase WC, sifon și pardoseli) și Igienic Plus (curățare zilnică, ca atare, 3–5 minute) acoperă întreținerea curentă.

În recepție și sălile de așteptare, clanțele ușilor se dezinfectează cel puțin de trei ori pe zi, mobilierul și podeaua se curăță zilnic cu detergent și dezinfectant, iar zonele cu risc crescut (mese, scaune, jucării pentru copii) se dezinfectează ori de câte ori este necesar. Pentru pardoseli se pot folosi Deziamino sau Dezicon.

Protocolul de dezinfecție pentru instrumentar în cabinetul stomatologic

Reprocesarea instrumentarului este cea mai sensibilă componentă a protocolului, pentru că orice eroare poate transmite direct un agent patogen de la un pacient la altul. Totul începe cu clasificarea corectă a instrumentelor în funcție de nivelul de contact cu țesuturile.

Clasificarea instrumentarului

Instrumentar critic: intră în contact cu țesuturile corpului sau le penetrează, inclusiv sistemul vascular. Exemple stomatologice: ace, forceps, chiurete, freze dentare, piese contra-unghi, turbine, implanturi, sonde parodontale. Acestea necesită obligatoriu sterilizare prin autoclav dacă materialul o permite. Dacă un cabinet nu dispune de autoclav, se recomandă un contract cu un centru extern de sterilizare autorizat. Pentru dispozitivele sensibile la temperaturi înalte, sterilizarea poate fi și fizico-chimică (de exemplu cu peroxid de hidrogen sau acid peracetic), conform instrucțiunilor producătorului.

Instrumentar semicritic: vine în contact cu mucoase intacte sau piele cu soluții de continuitate (oglinzi dentare, aspiratoare, proteze temporare, gutiere folosite temporar). Necesită cel puțin dezinfectare de nivel înalt dacă există risc crescut; altfel, dezinfectare de nivel mediu.

Instrumentar non-critic: intră în contact doar cu pielea intactă sau cu suprafețe frecvent atinse (pensete pentru manipularea materialelor necritice, clești pentru hârtie, clame care nu ating mucoasa). Se aplică curățare și dezinfectare de nivel scăzut.

Etapele obligatorii de reprocesare

Reprocesarea corectă urmează o secvență strictă, în care fiecare etapă pregătește terenul pentru următoarea:

  1. Curățarea. Manuală sau automată, cu detergent cu efect tensioactiv, pentru îndepărtarea completă a materialului organic. Zonele greu accesibile (capete de turbină, piese contra-unghi, vârfuri de aspirator, canale de freze) se curăță cu ultrasunete sau periaj special. Un detergent trienzimatic precum Klinozyme este ideal pentru curățarea manuală sau în băi cu ultrasunete.
  2. Dezinfectarea de nivel înalt. Soluțiile se folosesc conform indicațiilor producătorului, în cuve cu capac. Se înregistrează denumirea soluției, data și ora preparării. Pentru această etapă se pot folosi Dezicon sau șervețele umede dezinfectante de nivel înalt.
  3. Clătirea. După dezinfectarea de nivel înalt, instrumentarul se clătește cu apă sau cu apă sterilă.
  4. Ambalarea. Instrumentele trebuie să fie uscate și împachetate pentru a preveni contaminarea. Durata păstrării sterilității depinde de tipul ambalajului și de recomandările producătorului.
  5. Sterilizarea. Pentru instrumentarul critic sau semicritic, când este recomandată. Se realizează prin autoclav cu abur sub presiune, respectând timpul, temperatura și presiunea specificate de producător. Alte metode chimice se rezervă dispozitivelor sensibile la căldură, de exemplu sterilizantul chimic la rece Oxoklin. Se evită supraîncărcarea autoclavului și se folusesc indicatori fizici, chimici și biologici pentru controlul eficienței procesului.
  6. Păstrarea. Pachetele sterile se manipulează cât mai puțin și se respectă regula „primul intrat – primul ieșit”.

Trasabilitate și întreținere

Toate ciclurile de sterilizare și dezinfectare trebuie înregistrate în registrul dedicat, cu data, ora, operatorul și produsul utilizat. Autoclavul se verifică zilnic (presiune, temperatură, timp de ciclu) iar dezinfectanții folosiți trebuie să fie exclusiv produse avizate de Ministerul Sănătății, aplicate conform instrucțiunilor tehnice.

Protocolul de dezinfecție pentru unitul dentar

Unitul dentar merită o atenție distinctă pentru că reunește într-un singur ansamblu suprafețe cu risc înalt, instrumentar rotativ și circuite de apă. Fiind clasificat drept zonă cu risc înalt, întregul unit (scaunul pacientului, turbina, micromotorul, lampa de fotopolimerizare și aspiratorul) se dezinfectează de nivel înalt după fiecare pacient.

După fiecare pacient se curăță și se dezinfectează toate suprafețele și echipamentele cu care acesta a intrat în contact: scaunul stomatologic, suportul pentru instrumentar, lumina de lucru, clanțele, instrumentarul rotativ (turbine, contraunghiuri), aspiratorul de salivă, tava cu instrumente și obiectele reutilizabile. Instrumentarul rotativ ridică o provocare aparte, deoarece canalele interne rețin material biologic, de aceea capetele de turbină și piesele contra-unghi trebuie curățate cu ultrasunete sau periaj special înainte de reprocesare.

Pentru dezinfecția de nivel înalt a suprafețelor și aparaturii unitului se folosesc dezinfectanți precum Peroklin sau Dezinfectant suprafețe RTU (ca atare, 60 de minute), respectiv Dezicon (2%, 60 de minute). La sfârșitul zilei, protocolul pentru unit se extinde asupra tuburilor de apă și a aspiratoarelor, care se dezinfectează pentru a preveni formarea biofilmului și proliferarea bacteriană, inclusiv riscul de Legionella în circuitele de apă.

Protocolul zilnic de dezinfecție în cabinetul stomatologic

La începutul zilei

  1. Verificarea stocurilor de dezinfectanți, consumabile, lavete, mopuri, echipamente de protecție și materiale pentru sterilizare (pungi pentru autoclav, indicatori chimici și biologici);
  2. Pregătirea sălilor de tratament cu ustensile dedicate fiecărei zone: scaune de tratament, unit stomatologic, chiuvete, planuri de lucru, respectând codurile de culoare pentru evitarea contaminării încrucișate;
  3. Prepararea soluțiilor dezinfectante conform instrucțiunilor producătorului (diluție, timp de contact).

După fiecare pacient

  1. Curățarea și dezinfectarea suprafețelor și echipamentelor cu care pacientul a intrat în contact: scaunul stomatologic, suportul pentru instrumentar, lumina de lucru, clanțele, instrumentarul rotativ, aspiratorul de salivă, tava cu instrumente și obiectele reutilizabile;
  2. Igiena mâinilor: spălare sau dezinfectare conform procedurilor standard;
  3. Curățarea și dezinfectarea instrumentelor reutilizabile (oglindă dentară, sondă, pense) și a dispozitivelor care nu pot fi sterilizate imediat, conform nivelului de risc;
  4. Eliminarea deșeurilor periculoase generate în timpul consultației (ace, lame, materiale contaminate) în containere dedicate.

La sfârșitul zilei

  1. Curățare terminală completă a sălii de tratament: pardoseală, mobilier, echipamente fixe, chiuvete și suprafețe de lucru;
  2. Dezinfectarea unitului stomatologic, a tuburilor de apă, a aspiratoarelor și a altor echipamente utilizate frecvent;
  3. Curățarea și dezinfectarea grupurilor sanitare pentru pacienți și personal;
  4. Sterilizarea instrumentarului critic și semicritic conform procedurilor, cu utilizarea indicatorilor fizici și biologici;
  5. Înregistrarea operațiunilor efectuate în registrul de curățenie/dezinfectare (data, ora, persoana responsabilă, produse utilizate).

Gestionarea deșeurilor medicale

Un protocol de dezinfecție complet include gestionarea corectă a deșeurilor, reglementată de Ordinul MS nr. 1226/2012 și de Legea nr. 211/2011. Deșeurile se colectează la locul de generare, separat, în funcție de tip.

Deșeurile tăietoare/înțepătoare (ace de anestezie, lame de bisturiu, freze, lancete) se colectează exclusiv în recipiente de colectare a deșeurilor medicale, rezistente la perforare, cu capac de siguranță; recipientele nu se supraîncarcă și se închid definitiv înainte de eliminare. Deșeurile medicale contaminate (mănuși, comprese, tampoane, materiale absorbante, echipamente de unică folosință, suflante, aspiratoare de salivă) se colectează în saci speciali, rezistenți, marcați corespunzător, care se închid etanș după umplere.

Depozitarea temporară se face în spații dedicate, securizate, curate și ventilate, cu acces restricționat. Eliminarea se realizează exclusiv printr-o firmă autorizată, cu care cabinetul trebuie să aibă contract valabil, iar trasabilitatea se asigură prin formulare de predare-primire. Este interzisă amestecarea deșeurilor medicale periculoase cu cele menajere, iar personalul trebuie instruit periodic.

Citește mai multe despre containere pentru deșeuri medicale: cum alegi volumul potrivit și eviți riscurile de contaminare!

Checklist de conformitate DSP pentru cabinetul stomatologic

Înainte de un control DSP, verifică rapid următoarele elemente:

  • Registru de curățenie și dezinfecție zilnică, completat și semnat;
  • Echipamente de curățenie dedicate și codate pe zone, pentru evitarea contaminării încrucișate;
  • Produse dezinfectante avizate ca biocide de Ministerul Sănătății / CNPB, utilizate conform fișei tehnice;
  • Registru de dezinfecție și/sau sterilizare a instrumentarului, cu evidența ciclurilor și a indicatorilor de control;
  • Grupuri sanitare dotate cu săpun lichid, dezinfectant de mâini și prosoape de hârtie;
  • Contract valabil cu firmă autorizată pentru colectarea și eliminarea deșeurilor medicale periculoase;
  • Personal instruit în igienă și prevenirea infecțiilor, conform reglementărilor în vigoare (inclusiv Ordinul MS nr. 2209).

Descarcă ghidul de igienă și dezinfecție pentru cabinete stomatologice creat de experții Klintensiv!

Art. Anterior
Art. Următor

Întrebări Frecvente

Răspunsuri la cele mai comune întrebări legate de acest articol

R
Unitul dentar reunește într-un singur ansamblu componente cu niveluri diferite de risc, motiv pentru care abordarea diferă de la o piesă la alta. După fiecare pacient, piesele rotative (turbina și micromotorul) împreună cu canulele de aspirație reutilizabile se curăță, se dezinfectează și se sterilizează obligatoriu la autoclav. Suprafețele clinice de contact (scaunul pacientului, corpul lămpii de fotopolimerizare și exteriorul brațelor de aspirare) se curăță și se dezinfectează de nivel intermediar sau scăzut prin ștergere cu produse biocide specifice. La sfârșitul zilei, se efectuează spălarea și dezinfecția circuitelor interne de apă și a sistemului de aspirație cu soluții speciale detartrante și dezinfectante, pentru a preveni formarea biofilmului și riscul de Legionella.
R
Pentru suprafețele cu risc înalt, care cer dezinfecție de nivel înalt după fiecare pacient, se folosesc Peroklin sau Dezinfectant suprafețe RTU și Dezicon. Pentru suprafețele cu risc mediu sunt suficiente produse de nivel mediu, precum Klinosept, șervețelele Klinomed™ Wipes sau Deziamino. Orice produs trebuie să fie avizat ca biocid de Ministerul Sănătății și utilizat conform fișei tehnice.
R
Instrumentarul critic intră în contact cu țesuturile corpului sau le penetrează (ace, freze, turbine, piese contra-unghi, implanturi, sonde parodontale) și necesită obligatoriu sterilizare prin autoclav. Instrumentarul semicritic vine în contact cu mucoase intacte (oglinzi dentare, aspiratoare, gutiere temporare) și necesită cel puțin dezinfectare de nivel înalt. Instrumentarul non-critic atinge doar pielea intactă (pensete pentru materiale necritice, clești pentru hârtie) și necesită doar curățare și dezinfectare de nivel scăzut.
R
Reprocesarea urmează cinci etape obligatorii, în ordine strictă: curățarea (manuală sau automată, cu detergent dezinfectant enzimatic concentrat sau cu Klinozyme, inclusiv cu ultrasunete pentru zonele greu accesibile), dezinfectarea de nivel înalt (cu Dezicon 2% sau șervețele dezinfectante de nivel înalt), clătirea cu apă sterilă, ambalarea, sterilizarea prin autoclav cu abur sub presiune (sau chimic la rece, cu Oxoklin, pentru dispozitive sensibile la căldură) și, în final, păstrarea uscată a instrumentelor. Fiecare ciclu se înregistrează în registrul de sterilizare, cu indicatori fizici, chimici și biologici de control.
R
La un control DSP se verifică registrul de curățenie și dezinfecție zilnică (completat și semnat), registrul de dezinfecție și/sau sterilizare a instrumentarului cu evidența ciclurilor și indicatorilor de control, avizele biocide ale produselor folosite, dotarea grupurilor sanitare cu săpun lichid și dezinfectant de mâini, contractul valabil cu o firmă autorizată pentru deșeuri medicale periculoase și dovada instruirii personalului în prevenirea infecțiilor, conform reglementărilor în vigoare (inclusiv Ordinul MS nr. 2209).
un Client a cumpărat recent

Te-ai abonat cu succes!

Acest email este deja înregistrat!

Cumpărați aspectul

Alege Opțiunile

Editare opțiune
Ai nevoie de ajutor?

Alege Opțiunile

this is just a warning
Contul meu
Coș de cumpărături
0 Articole